Cele trei piese clasice ale lui Georg Büchner (Moartea lui Danton, Leonce și Lena, Woyzeck) sunt jucate de aproape toate teatrele lumii. Woyzeck a fost ultima piesă, rămasă neterminată, a dramaturgului decedat în anul 1837. Oprea, păstrată în cinci fragmente, a fost inspirată de o crimă comisă în 1821: un tânăr bărbie gelos își omoară iubita înjunghiind-o de șapte ori, după care, tânărul, a fost executat public. Articolele de ziar contemporane și protocolul medico-legat au stat la baza întâmplării tragice relatate în Woyzeck. Opera a fost prelucrată în diverse genuri (film, operă, musical), dar, pentru regizorii de teatru, prezintă o permanentă provocare.

Nebunia se numește Woyzeck. Om al vulnerabilității, se îngroapă în sine și își creează propria sa mitologie. Nu este mai nebun decât alții, ci doar trăiește conform unei logici interioare aparte cu care încearcă, fără succes, să se opună vulnerabilității. În concepția lui Dézsi Szilárd, permanenta dorință de evadare echivalează viața cu un spectacol uriaș realizat din succesiunea multor spectacole mici. Particularitatea spectacolului este dată de utilizarea aparte a spațiului: un spectacol studio realizat pe scena mare, în care locul gol al auditoriului este și el „personaj” al spectacolului.

Distribuția: