9 iulie 1988
Montarea lui Bocsárdi László împrăștie toate
iluziile spectatorilor, dar și a actorilor, de rămânere pe dinafară… În
situația de față, actorul este spectator, iar spectatorul este actor. Simultan.
În același spațiu. Ambele grupuri se situează în afara cuvintelor și în afara
semnificațiilor. Nimic altceva nu trebuie simțit decât misterul trans
substanței… întreg spectacolul prezintă mitul redus la esențe, iar în momentul
în care apare raza întregului, cuvintele devin inutile… Este cel mai modern
spectacolul clasic al stagiunii. Tehnica trăirii experiențelor echivalează cu
un adevărat stil. Ar merita redactarea unui studiu care să analizeze lupta
celor nouă actori dusă cu puterea redării veridice a expresiilor faciale.
Întregul tragismului nu permite lipsa niciuneia dintre fețe.
Visky András:
Consolarea tragismului pur (revista Utunk, 22.09.1989)
Mireasă
Leonardo
Mamă
Tată
Vecină
Soție
Lună
Moarte
Soacră
Slujitoare
Decorul:
Nagy Géza
Regia artistică: Bocsárdi László