Samuel Beckett

Premieră:

16 iulie 1992

O curiozitate a stagiunii 1991-1992 este faptul că aceasta continuă cu o montare a regizorului Lantos László din Novi Sad. Avem de-a face cu o perioadă contradictorie deoarece conduce un greu și, poate, inutil curs de formare pentru actori al cărui rezultat pozitiv nu se oglindește în mod vizibil.

Cea mai mare virtute a spectacolului este precizia și concepția foarte calculată, stabilită dinainte, de către Lantos, însă, datorită materialului muzical vast, a luat naștere un spectacol foarte lung.

Turnul de cranii a fost inspirat de piesa de teatru Sfârșitul jocului. Spectacolul, de altfel foarte energic, împărtășește opinia în legătură cu invitații de la Târgu-Mureș „Au bătut tobele… toboșarii aflați în partea din spate a scenei după care a răsunat muzica timp de patru ore, fără pauză de parcă am fi fost martorii marșului unui trib de băștinaș…

În fața toboșarilor, pe scenă, se mișcă încolo și încoace două personaje îmbrăcate în negru purtând câte un craniu. Mai apar vreo alte două personaje în tomberoane. Între timp ascultăm textul agonizant al lui Becket alcătuit din sunete, zgomote și chițăit...

Se poate că a fost un spectacol bun, se poate că doar gândirea noastră neformată este incapabilă să ajungă la acele înălțimi la care bântuie sufletele câtorva personaje pe cale de descompunere ale unei lumi pe cale de dispariție. Cronicarul recunoaște cu onestitate că nu a înțeles nimic din acest spectacol, dar a apreciat mult evoluția toboșarilor. Poate că trebuia să vedem ceva ieșit din comun, dar marea majoritate a spectatorilor a plecat acasă, iar cei care totuși au rămas, nu au avut niciun chef de aplauze.”

Bálint András: Tunul de cranii de la Figura (Revista Hargita Népe, 24. 07. 1992)


Distribuția:

Regia artistică: Lantos László (Triceps)