3 noiembrie 1992
Câinele
mârâie și își arată dinții dacă e deranjat în timp ce mănâncă, e gata de atac
și mușcă. Și omul mârâie dacă e deranjat în timpul mesei familiale, mârâie și
comentează - și cu un zâmbet forțat deschide ușa neamurilor sau cunoștințelor
care apar neanunțați. Se întâmplă ca vizitatorii să fie niște străini. În cazul
nostru sosesc, dintr-odată, patru persoane care perturbă cina, patru diplomați…
ce cruzime!, s-ar putea spune.
Însă
nu este. Mai mult, ne întâlnim cu „cel mai umanitar” comportament manifestat de
putere: se deplasează la domiciliu pentru a trasa granița, cercetează poziția
casei, camerei, a patului pentru ca hotărârea lor să fie cât se poate de justă.
Toată
lumea este amabilă și dreaptă, hotărârea este luată fără predilecție, căci ea
ar încurca doar luarea deciziei. În realitate se întâmplă cu totul altfel.
Granițele sunt trasate pe hartă, urmele creionului, în realitate, marchează o
porțiune de cincizeci de kilometri. Nimic nu îi interesează pe cei aflați la
putere – acest amănunt ar încurca doar luarea deciziei.
Omul,
cu un zâmbet forțat, îi lasă în casă pe musafirii neinvitați, libertatea și
conștiința libertății sale sunt asemenea unui câine care a uitat, demult, să
mârâie, să-și arate colții, să atace și să muște.
Györffy
Kálmán
Mamă
Soacra
Vameși
Polițist de frontieră
Călător
Regia artistică: Kövesdy István