La deschiderea celei de-a 13-a ediții a Festivalului HolnapUtán, luni dimineață, am participat la o lecție alternativă și interactivă de literatură bazată pe Tragedia omului, desfășurată într-o sală de clasă a Liceului Teoretic „Eminescu” din Oradea.

Creatorii Teatrului Studio Figura din Gheorgheni înghesuie cea mai mare dramă a literaturii maghiare într-o reprezentație de doar 35 de minute, pentru a cărei povestire Imre Madách a avut nevoie de peste patru mii de versuri, iar Marcell Jankovics de aproape trei ore de imagini animate. În schimb, primim de la ei o jumătate de oră intensă.

Cei trei actori în tricouri colorate (Míra Szilágyi, Gábor Kolozsi Borsos, Norbert-László Moșu), care se interpretează pe ei înșiși și pe cele trei personaje principale (Eva, Adam, Lucifer), se mișcă într-un mod haotic prin poveste, schimbă tonurile, captează și divizează atenția noastră. Cei trei fac lucruri complet diferite în același timp: unul stă la catedră și recită rapid biografia lui Imre Madách, altul o schițează pe tablă, iar al treilea o mimează parodic. Contrastul dintre comportamentele stereotipice de profesor și elev apare și în alternanța dintre lectura solemnă și contradicția obraznică, sau în tricourile care pe o parte afișează citate celebre din operă („Mă simt mamă, oh, Adam, eu însămi”), iar pe cealaltă echivalentul lor în emoji (femeie însărcinată).

Actorii mențin permanent o atitudine sensibilă față de participanți – în acest caz, elevi de clasa a XI-a de la profil mate-info –, care nu vin cu pregătire literară, ci cu cunoștințe și receptivitate pop-culturale. Astfel, povestirea aparent impulsivă este de fapt o selecție conștientă după întrebările ce e important, ce e amuzant, cu ce putem relaționa.

Spectacolul abordează lectura obligatorie în ritmul, limbajul și prin referințele tinerilor. Textul intertextual, alert, este ghidat de asociații. La scena visului parizian în vis apare filmul Inception al lui Christopher Nolan; dacă tot e vorba de Revoluția Franceză, se aude și o piesă din musicalul Mizerabilii, iar aflăm că romanul lui Victor Hugo a fost publicat în același an cu Tragedia omului, în 1862. La scena romană, suntem invitați să rejucăm secvența iconică „Ce ne-au adus romanii?” din filmul Viața lui Brian al trupei Monty Python, care oferă de altfel și posibile răspunsuri la o întrebare de bacalaureat la istorie. Actorii scot la lumină puncte de legătură personale, precum faptul că ultimele trei scene – falansterul, cosmosul și lumea înghețată – erau viitor pentru Madách, dar pentru noi sunt deja trecut, întrucât am experimentat comunismul, călătoria în spațiu și ne confruntăm cu schimbările climatice iminente.

Participarea noastră a fost stimulată și prin mici roluri și sarcini. Am fost sclavii egipteni care se jelesc (jeleșteți-vă ca și cum ar trebui să dați bacul la Tragedia omului în română), gloata ateniană furioasă (aruncați cu ghemotoace de hârtie în Miltiades) și, în final, mulțimea pariziană revoltată (pe care nici nu mai trebuia s-o îndemne cineva să țină ritmul prin aplauze, fiindcă situația era de la sine înțeleasă). Datorită interacțiunilor construite gradual, în cadrul lucrului pe grupuri mici ce a urmat celor 35 de minute de spectacol am putut reflecta, chiar dacă nu pe îndelete din cauza celor doar 15 minute rămase, asupra lumii în care am dori să trăim.

Tragedia omului e stimulativă, amuzantă, educativă, dar nu didactică; trezește interesul și oferă repere pentru apropierea de această operă. „Am zis, omule: luptă și nădăjduiește cu credință!”

Publicare originală pe site-ul Teatrului Szigligeti din Oradea.