Stilul absurd şi satiric unic al lui Mrożek i se potriveşte trupei. Casa de pe graniţă tratează tema libertăţii omeneşti, a limitelor, a liniilor de hotar dintre autoritate şi identitate. Keresztes Attila toarnă întâmplarea într-o formă care aminteşte mai degrabă de o comedie de televiziune, de parcă prin faţa ochilor ni s-ar derula scenele unui serial de comedie. Una dintre caracteristicile fundamentale ale sitcom-ului e că ne înfăţişează viaţa de toate zilele a caracterelor care revin din timp în timp, devenind comice prin comportament personal, prin conflicte ori prin confuzii şi inadecvare. Genul este predominant episodic, subliniat şi de ipostazele statice ale caracterelor, nu are loc o evoluţie caracterială, de parcă ar fi manechine de probă care reacţionează identic în situaţii diferite. Decorul creează posibilitatea tehnicii „decupajului” cinematografic: prin mişcarea scenei turnante, putem cunoaşte într-o succesiune rapidă diferitele încăperi ale casei, ca şi alternanţa bruscă a diverselor locuri de desfăşurare ale acţiunilor care urmează, ceea ce produce impresia că vedem un alt decupaj. Actorii ies uneori din spaţiul concret, de parcă ar trece fără probleme de pe ecran în teatru. E momentul în care şi publicul conştientizează că lucrul acesta este într-adevăr teatru, şi nu o scenă de serial – oricât ar fi de credibilă.
În centrul spectacolului se află o casă pe care o taie în două, în mod cu
totul neaşteptat, o graniţă de stat, o parte a camerelor ajunge într-o ţară,
cealaltă în altă ţară. Este o situaţie cu totul absurdă, care dă naştere unor
conflicte şi contradicţii. Trecerea graniţei nu înseamnă numai mişcare în sens
fizic, ci şi confruntare cu puterea, libertatea şi legea. O constrângere
politică: omul se confruntă cu propriile hotare-limite şi subordonare, şi toate
acestea într-o situaţie în care nu are ce face, e lipsit de alegere, trebuie să
încerce supravieţuirea între corzile unor reguli.
Ceea ce m-a atras cel mai mult în timpul reprezentaţiei a fost întrebarea:
„unde se află patria”? Confruntarea cu evenimente istorice pe care nu le putem
influenţa poate deveni îngrozitoare, dar suntem constrânşi să trăim totuşi în
mijlocul lor. Acestea sunt teme extrem de dificile, mai cu seamă pentru
maghiarii rămaşi în afara hotarelor, şi cu toate acestea spectacolul ne face să
râdem, iar noi ne schiţăm pe faţă un zâmbet chinuitor. Rememorăm evenimente
familiale pe care nici nu le-am trăit, poate, dar despre o lume în care
lipsirea de patrie a fost spaima supremă. Am auzit în urechi vocea bunicului
povestind despre trecut şi reluând iar şi iar, corectându-se pe sine, naraţiunea
istorică.
Suma summarum, m-am dus
însufleţită şi la această reprezentaţie, pentru că evenimentele zilelor trecute
au avut asupra mea efect, şi am ieşit la fel de însufleţită, iar acum aştept
emoţionată finala.
Barna Léna
13 octombrie 2024