Alceste a trântit din nou uşa în nasul societăţii, exact cum a făcut-o în urmă cu aproape patru secole. Relaţiile noastre cu alter ego-urile lui Molière, care îşi fac apariţia de câteva ori pe an, sunt furtunoase, pentru că ne lasă iar şi iar cu ochii în soare, dar suntem mereu capabili de iertare, întrucât şi noi avem nevoie, ca şi el, de societatea pe care o respinge, fără de care nu poate trăi, de acea imperioasă nevoie de rostire a adevărului dulce-amar. Uneori ne place să ispăşim însă pentru firea păcătoasă a omenirii.

Spectacolul lui Visky Andrej cu Mizantropul nu m-a obligat să-mi bag capul în butuc, am făcut asta de bună voie.

M-am aşezat în realitate, în cea care mă împresoară, una în care ne întâlnim, pe deasupra, cu un mediu cultural, al camarazilor din vecinătate, dramaturgul britanic Martin Crimp alegând drept personaje ale transcriptului său dulăii mai mici sau mai mari ai universului cinematografic. Iar regizorul îi şi păstrează în chip fidel. Acest gest regizoral autoreflexiv şi ironic totodată m-a transformat într-un aliat, moment din care am ştiut: urmează o luptă rap între creator şi spectatorul care are ceva de spus, dar trebuie să ne gândim, fireşte, la o confruntare exclusiv amicală.

Deci, varianta actualizată plasează conflictul care urmează în epoca schiţată şi în societatea, respectiv pătura ei culturală: acest mizantrop (Faragó Zénó) e un scriitor de succes, tragedia lui rezidă în ne-exprimatele emoţii şi onestităţi sufocate de lumea show-business-ului, respectiv alternativele succesului şi afirmării, susceptibile etic şi moral, mai exact tematica pornografiei, a libertinajului, a boemei, adică Jennifer (Szilágyi Míra), icoana feminină în ascensiune în lumea filmului, istoria regânditei Célimène în această abordare.

Reprezentaţia îmbină în mod rafinat formularea generalizantă, globalizatoare, şi momentele intime şi mărunte cu parfum omenesc. În timp ce discută ipocrizia socială şi a lui Homo Sapiens, bine exprimat deja şi în textul original, acest paradox de bunăvoinţă şi rea-voinţă cu-două-picioare, Alceste exersează neîntrerupt rostirea şi dovedirea expresiei „te iubesc”, jucându-se de-a spânzurătoarea, murind puţin câte puţin cu fiecare literă.

Stan Lilla-Alíz