Cu ocazia zilei copilului, îi aşteptăm pe cei mici la sala Öntöde cu două acţiuni.
Înainte de prânz, de la ora 11, am pus pe afiş spectacolul de păpuşi Fellegkuckó (Colţ de nor) pentru copii
între 1-4 ani. Micuţii spiriduşi şi părinţii lor se vor putea întâlni cu Lelle,
Mimi şi camaradul lor Zonkó undeva pe Calea Lactee, lângă Steaua Polară, puţin
la stânga, deşi e posibil să fie la dreapta, acolo unde păsările cântă cel mai
minunat. În acel Colţ de nor trăiesc şi Soarele, Luna, Stelele şi un norişor
pufos.
După-amiază, de la ora 4, pe scena sălii Öntöde se va putea urmări
spectacolul cu Micul prinţ. Locuitorul
micii planete B612, decepţionat de iubita lui, porneşte la drum, trece de pe o
planetă pe alta, ca să-şi găsească prieteni, ca să ajungă până la urmă pe
Pământ, care are un bun renume între sferele cosmice. Pe parcursul călătoriei
se întâlneşte cu numeroase figuri interesante, dar niciuna nu reuşeşte să i se
furişeze în inimă. Însă pe Pământ face cunoştinţă cu vulpea, care îl învaţă în
ce constă secretul prieteniei. Că prietenia nu-i numai smântână până la fundul
oalei, că prietenii se află mult mai aproape decât ar putea să creadă, însă mor
dacă nu li se acordă timp şi răbdare, şi, lucrul cel mai important, că omul
vede cu adevărat bine numai cu inima.
Numărul locurilor este limitat, biletele se pot cumpăra în avans pe situl
www.figura.ro Rezervări şi informaţii la telefon 0752-227-011, respectiv la
adresa de e-mail org@figura.ro
Evenimentele de Ziua copilului se organizează în cadrul programului
municipal, partener fiind Centrul Cultural Gheorgheni.
28 mai 2024