Festivalului Național de Teatru (ajuns la ediția cu numărul 29), aduce în București spectacole selectate din întreaga țară, reprezentative pentru anul în curs. Majoritatea sunt producții ale teatrelor de stat dar, în ultimul timp, își fac loc cu mai mare deschidere, și spectacole ale teatrelor independente.

Anul acesta am putut vedea spectacole jucate atât în limba română cât și maghiară, germană, idiş, ale teatrelor din întreaga țară (bineînțeles, toate cu traducere, română/ engleză).

În cadrul festivalului sunt invitate și câteva spectacole străine, de teatru și dans.

Unul dintre spectacolele care a atras atenția la FNT anul acesta a fost ’’Trei surori’’ de A.P. Cehov în regia lui István Albu, al Teatrului Figura Stúdió din Gheorgheni, teatru invitat pentru prima dată la FNT.

Surpriza a venit din abordarea originală și prospețimea montării (urmărind îndeaproape detaliile textului scris de Cehov), plus ținuta actorilor. Am văzut teatru de calitate, cu un limbaj coerent și unitar. O creație semnată de o echipă restânsă a unui teatru dintr-un oraș mic din țară, spectacol ce poate sta oricând pe orice scenă din țară sau lumea largă.

Este prima dată când urmăresc un spectacol al Teatrului Figura Stúdió din Gheorgheni, așa că am căutat mai multe informații.

Despre ”Teatrul Figura Stúdió” din Gheorgheni, pe scurt:

– Teatru de limbă maghiară cu 5-6 premiere  pe stagiune, cu repertoriu de piese clasice și contemporane.

Spectacolele beneficiază de traducere în română (trebuie solicitată traducerea).

Pentru cine nu știe: orașul Gheorgheni se află în județul Harghita (în apropiere de Lacul Rosu) și are o populație majoritară de naționalitate maghiară (oraș cu maxim 20.000 locuitori).

– În 2019 teatrul a aniversat 35 de ani de când s-a înființat!

– Începuturile teatrului sunt în 1984 (deci în comunism!) când o mână de actori amatori, absolvenți ai Universității Politehnice din Timișoara încep să facă teatru ”cu caracter experimental”.

– În 1990 teatrul obține avizului Ministerului Culturii și devine instituție de stat

– Teatrul organizează cu regularitate 2 festivaluri:

în fiecare an par are loc festivalul internațional de teatru dans și mișcare dance.movement.theater, iar în anii impari are loc festivalul dedicat teatrului limbilor minoritare în cadrul Colocviului Teatrelor Minorităților Naționale.

– Ce îmi place și este de lăudat: sunt preocupați de inițiative dedicate publicul tânăr – în cadrul programului ’’Teatrul tău’’ sunt organizate ore speciale de literatură, vizite la teatru, întâlniri cu copiii și tinerii, spectacole jucate în săli de clasă sau alte activități organizate în jurul teatrului, toate dedicate tinerilor.

 Teatrul Figura Stúdió Gheorgheni, ”Trei surori”. Partea 1, foyer TNB. Foto: Dragoș Ivan.

 

Despre spectacolul ’’Trei surori’’ de A. P. Cehov, regie István Albu:

Spectacolul Trei surori de A. P. Cehov, regia István Albu, a fost prezent pe 26 și 27 octombrie 2019 la Teatrul Național I.L. Caragiale, în cadrul Festivalului Național de Teatru.

Scriu câteva detalii, un spectacol ”must see”!

– Un text clasic semnat de Cehov cu povești general-valabile despre natura umană, cu dorințe, transformări și căutări. Un spectacol ce respectă textul clasic și îl pune în valoare. Povestea este plasată într-un spațiu atemporal, subliniind astfel forța esenței trăirilor umane.

– Spectacolul se joacă în patru spații de joc (metaforă pentru trecerea anilor și perspectivele transformărilor și totodată experiența unor spații diferite), adică publicul se mută la o sală la alta. Așa se joacă și în Gheorgheni, în spațiul oferit de teatru.

Primul act s-a jucat la TNB în foaierul Sălii Media, apoi Sala Media, urmat de Sala Pictură (etaj 1) și apoi am mers cu liftul pe acoperişul Teatrului Național, în spațiul în aer liber, la Amfiteatru.

– În primul act, trei personajele își fac apariția pe ușa care dă afară, în stradă: pe un cal alb (da, da, un cal alb în carne şi oase!), o bicicletă, un taxi Leone.

– Pe parcursul întregului spectacolul majoritatea actorilor trec prin fața pianului și interpretează fragmente, frânturi sau lucrări în întregime. Muzica cântată live este parte importantă din spectacol.

– Fratele celor trei surori, Andrei (actorul Magor Bocsárdi), ne demonstrează latura sa de virtuoz, interpretând mai multe lucrări atât la vioară (cu precădre) cât și la  pian, trecând de la repertoriu clasic la un fundal acustic electronic.

– O echipă unitară de actori, cu personaje ce surprind detaliile vieții statice a celor trei surori blocate în poveștile din trecut, ce visează la o Moscovă ipotetică, cu idilele încâlcite și destine neîmplinite.

– Perspectiva regizorală are o abordare foarte proaspătă, folosindu-se de mijloace de expresie într-un mod inspirat, dozate cu echilibru, pentru a pune în valoare personajelor și acțiunile acestora.

– Scenografia extrem de originală (cu elemente ce nu au fost folosite în exces!): de la plasticul verzui ce acoperă și își pune amprenta pe spațiile de joc, la machetele în miniatură ale Moscovei (locul visat de personajele principale), la jocul în fulgii albi ce zboară diafan în toate părțile, la pereții de plastic ce se preling, se topesc, la propriu, sub ochii spectactorilor (un efect neașteptat ce descria într-un mod palpabil incendiul), cu inserții new media, cu proiecții outdoor pe clădirea TNB – transmisia live a camerei aflată în căruțul copilului etc.

Și porumbelul din colivie ce rămâne într-un mod metaforic în captivitate, cu toate că, colivia se deschide.

Dacă aveți ocazia, recomand să vedeți ’’Trei surori’’ de A. P. Cehov în regia lui István Albu!

Și să urmărim totodată evenimentele care au loc la Teatrul Figura Stúdió din Gheorgheni.

Pentru mine, teatrul din Gheorgheni a fost surpriza, revelația Festivalului Național de Teatru 2019!


________________________________________

TREI SURORI de A.P. Cehov

Traducere în limba maghiară Kosztolányi Dezső

Distribuţia:

Andrei Sergheevici Prozorov: Bocsárdi Magor

Natalia Ivanovna: Szilágyi Míra

Olga: Bartha Boróka

Mașa: Vajda Gyöngyvér

Irina: Máthé Annamária

Kulîghin Feodor Ilici: Moșu Norbert-László

Verşinin Alexandru Ignatevici: Faragó Zénó

Tuzenbach Nicolai Lvovici: Fodor Alain Leonard

Solionîi Vasilii Vasilievici: Kolozsi Borsos Gábor

Cebutîkin: Nagy Csongor-Zsolt

Anfisa: Tamás Boglár

Regia: Albu István

Scenografia: Márton Erika

Costumele: Márton Erika

Artist plastic: Ferenczi Zoltán

Muzica originală: Bocsárdi Magor

Light Design: Borsos Attila

Sound Design: Majos Endre

Durata: 3h (cu pauză)

Teatrul Figura Stúdió, Gheorgheni

Spectacol în limba maghiară cu traducere în limba română și engleză.

 

Articolul original: https://www.de-corina.ro/index.php/teatru/de-vazut-teatrul-din-gheorgheni-trei-surori-la-fnt-regie-istvan-albu/

10 noiembrie 2019