După trei reprezentații de succes a luat sfârșit turneul spectacolului Petrecerea lui Abigail de Mike Leigh, organizat în localitățile din jurul Gheorgheniului. În perioada 18-20 noiembrie Teatrul Figura Studio s-a deplasat cu spectacolul coprodus cu Csíki Játékszín și Teatrul Tomcsa Sándor în localitățile Bălan, Ciumani și Remetea. Spectacolul de tip studio a fost prezentat în fiecare localitate și vizionat în total de 120 de spectatori.

Turneul a făcut parte din proiectul ”Programe culturale pentru județul Harghita” și a fost realizat cu finanțarea Consiliului Județean Harghita și a Centrului Cultural Județean Harghita în colaborare cu Primăria Bălan, Primăria Ciumani și Primăria Remetea. 

21 noiembrie 2019