Teatrul Figura Studio din Gheorgheni prezintă pe data de 6 septembrie, începând cu ora 19.00 spectacolul Trei surori de Cehov în regia lui  ALBU István; cea de-a doua reprezentație a spectacolului fiind programată pe data de 8 septembrie, ora 19.00.

Operele lui Anton Pavlovici Cehov sunt mereu actuale. Ele povestesc acele secrete ale sufletului care stau la baza unor întrebărilor perene ale vieții și care prezintă, totodată, o provocare atât regizorului, cât și actorilor și publicului. Toți dintre noi avem același vis, anume să cunoaștem fericirea. Ce înseamnă să fii fericit? Este o întrebare pe cât de banală, pe atât de nepătrunsă. Cum putem ajunge să cunoaștem acest sentiment? Ce trebuie să facem pentru a păstra în noi sentimentul fericirii? Câtă dragoste, afecțiune, voință, perseverență și conștiință implică ea?

Irina, Olga și Mașa sunt surori.  Ele trăiesc aparent liniștit, împreună cu fratele lor, Andrei, într-un mediu provincial liniștit în care chiar și aburii ceaiului fierbinte par să se răspândească în aer cu încetinitorul. Timpul curge altfel decât la Moscova – oraș în care doresc cu toții să se reîntoarcă. Trecerea minutelor lente ale provinciei, deschid spații infinite pentru vise mari, planuri, auto-realizare, carieră și iubiri posibile sau, chiar, imposibile. Apoi, brusc, toate acestea se lovesc de o barieră intangibilă în ciuda faptului că bagajele sunt gata pregătite de drum, la fel ca cele trei surori.

Cum și până când poți trăi într-un loc în care fiecare întâmplare este supravegheată de amintirea tatălui și cea a Moscovei a căror imagine se estompează, încetul cu încetul, o dată cu trecerea anilor? Perspectivele fericirii par să se spulbere și se așază, asemenea prafului, pe toate bagajele pregătite pentru Moscova, dar nu numai pe ele, ci pe înseși visele personajelor. Tot ce înainte părea a fi trist ori deprimant, se transformă acum, aproape neobservat, în tragedie, cu toate că ne aflăm într-un spațiu provincial liniștit în care fericirea s-ar fi putut înfiripa în voie.

Distribuția: BOCSÁRDI Magor, BOROS Mária | SZILÁGYI Míra, Bartha Boróka, Vajda Gyöngyvér, MOȘU Norbert-László, MÁTHÉ Annamária, Faragó Zénó, KOLOZSI BORSOS Gábor, FODOR Alain Leonard, NAGY Csongor-Zsolt, TAMÁS Boglár. Scenografia: MÁRTON Erika, compozitor: BOCSÁRDI Magor, colaborator artist plastic: FERENCZI Zoltán.

Spectacolul a fost realizat cu sprijinul Fondului Cultural Național (NKA), Consiliul Județului Harghita și a Fundației Communitas. Mulțumiri speciale Fundației Salvator din Gheorgheni și domnului BARICZ TAMÁS Csaba.

Spectacolul este recomandat publicului cu vârsta de peste 12 ani. Vă atragem atenția că în spectacol vor apărea animale vii (cal și porumbel).

4 septembrie 2018