Asemenea romanului Băieții din strada Pál, piesa Liliom înseamnă una dintre scrierile- cult ale literaturii maghiare din secolul al XX lea.

Precum romanul, Liliom a depășit rapid frontierele Ungariei, țara în care s-a născut autorul ei, Molnár Ferenc. Așa încât piesa a fost adesea înscenată în felurite teatre din Europa ca și de peste Ocean. A reprezentat, în repetate rânduri, o tentație pentru regizorii de film, producțiile cele mai semnificative în domeniu fiind filmele realizate de Frank Borzage în 1930 și de Fritz Lang în 1934. Acesta din urmă ajungând a fi considerat de un număr semnificativ de critici de film o adevărată capodoperă.

În teatrul românesc piesa i-a atras pe câțiva regizori de mare calibru precum Andrei Șerban, Victor Ioan Frunză și Bocsárdi László ca și, chiar în această stagiune, pe tânărul Andrei Huțuleac.

De unde oare fascinația scrierii lui Molnár Ferenc? În primul rând din felul în care dramaturgul a știut să surprindă o lume. Aceea a oamenilor simpli, a tinerilor ajunși cine știe cum, în mod hotărât în căutarea unei vieți mai bune, într-un mare oraș și care încearcă acum să-și afle un rost acolo. Care trudesc pentru aceasta o săptămână încheiată, care își drămuiesc cu grijă puținii bani cu care le e răsplătită munca spre a petrece o jumătate de zi la Carusel, în cazul de față la Carouselul doamnei Muskát. Și care se iluzionează că viața lor a devenit în acest chip mai bună, că e frumoasă sau, oricum, mai lipsită de griji. Mai cu seamă dacă luxului de a ieși duminica în oraș i-l mai adaugă și pe acela de a-și cumpăra o dată pe săptămână o înghețată. Din acelea ieftine. Tineri care se bucură de un flirt real sau imaginar cu cineva de aceeași condiție socială cu ei, a cărui ocupație nu le este încă foarte clară fiindcă acesta, venit înaintea lor în „marele oraș” a prins un pic de cheag, chiar dacă aceasta înseamnă și că și-a mai pierdut din inocență ori din puritate.

Nu e deloc greu să identifici aici, în atmosfera fără aparent fără griji și fără identități precise a Carouselului, celebra metaforă a „lumii pe dos”. Metaforă cu mare impact în literatura medievală și în aceea a Renașterii, atent analizată într-o carte de referință de binecunoscutul formalist rus Mihail Bahtin.

Avem în piesa lui Molnár Ferenc o remarcabilă fotografie a unei lumi ambivalente. Lume de început de secol al XX lea, surprinsă cu mijloacele expresionismului temperat, oricum mult mai temperat decât cel din Kasimir și Karoline, piesa lui Ödön von Horvath, dar și cu cele ale realismului diluat, controlat, nu știu dacă neapărat tocmai sans rivages, așa cum și-l imagina Roger Garaudy într-o carte din 1963, repede devenită bibliografie universitară obligatorie. Carte ce a fascinat nu doar Franța profund marxizată a vremii, ci și întreaga Europă de Est, de abia ieșită din chingile realismului socialist. Oricum, un realism superior, de care nu poate face abstracție aproape nici o scriere de calitate. Avem deopotrivă imaginea lumii și a omenirii care își trăiesc ultimii ani frumoși, ani fără gânduri negre sau aparent fără griji de dinaintea Marelui Război. După care nimic nu a mai putut fi la fel. Poate și fiindcă în felul în care s-a încheiat acesta se aflau deja germenii unei viitoare conflagrații încă și mai devastatoare.

În al doilea rând, scrierea lui Molnár Ferenc interesează datorită complexității și farmecului personajului principal. Datorită lui Liliom, artist de cabaret, unicul animator al Carouselului, „băiatul care nu poate să spună îmi pare rău”. Băiat și bun, și rău, și orgolios, și cu suflet tandru, și cald, și violent, anunțându-i prin felul său de a fi, prin încurcăturile în care intră pe neașteptate, prin sfârșitul tragic ce îi este hărăzit pe viitorii mari rebeli ai secolului.

Cercetată cu atenție, Liliom este exact așa cum o definește cel de-al doilea titlu al ei- Viața și moartea unui vagabond. Așa sau chiar ceva mai mult decât atât căci găsim în Liliom câte ceva din savoarea misterelor medievale, a fabliaux-urilor ori a exemplarelor moralités, a reprezentațiilor teatrale din Evul de Mijloc, ieșite de sub tutela bisericii. Reprezentații cu decoruri fabuloase, mai toate ilustrând celebra formula theatrum mundi.

Am regăsit multe dintre ideile de mai sus în remarcabilul spectacol montat pe scena Teatrului Figura Studio din Gheorgheni de regizorul Albu István. Care nu a uitat nici faptul că Liliom este ceva ce azi s-ar chema o tragedie urbană. Pe care ne-o înfățișează sub forma unui mega-show realizat în pofida dimensiunilor relative reduse de care dispune scena din sediul unde funcționează astăzi Figura Studio. O face exploatând la maximum virtuțile scenei turnante.

Regizorul și scenografa Márton Erika ne transportă când pe Pământ și când în Purgatoriu, când în parcul unde funcționează caruselul doamnei Muskát sau în casa tinerilor căsătoriți Julie și Endre, alias Liliom, când în locul în care acesta din urmă împreună cu Ficsur încearcă să pună mâna pe banii transportați de casierul Linzmann.

Spectacolul exploatează la maximum excepționalele calități de showman ale actorului Faragó Zénó, inspirat distribuit în rolul principal. Din când în când povestea se oprește spre a face loc câte unui cântec din creația binecunoscutei formații rock Tankcsapda. Cântec interpretat de Faragó Zénó și muzicienii Bernád Boldizsár, Ferencz Ferdinánd, Simon András cărora li se alătură Bocsárdi Magor care îl și interpretează inspirat pe cel numit generic Conțopistul.

Endre, adică Liliom, ca la carte interpretat de Faragó Zénó, repet, un showman desăvârșit,  este un bărbat frumos, e iubit de femei, profită necondiționat de asta, acceptă câteodată chiar să fie întreținut de ele. Le seduce cu voluptate, e complet nepăsător la ceea ce lasă în urmă. E vagabond, e  absolut indiferent când vine vorba despre ziua de mâine. Are însă uneori crize de demnitate. Refuză, de pildă, șantajul sentimental și financiar al patroanei bâlciului, doamna Muskát (în aqua forte desenată Bartha Boróka), dar se căsătorește pe neașteptate cu o tânără oarecare pe nume Juli (am apreciat creația actriței Szilágyi Míra, m-a emoționat îndeosebi secvența în care Juli apără memoria soțului ei fără să știe că o face chiar în fața lui, tot la fel cum mi-a plăcut și evoluția tinerei Barabás Nóra distribuită în rolul Lujza), cunoscută cu totul întâmplător, după ce află că aceasta așteaptă un copil. Va fi pe mai departe rebel, vagabond, își va brutaliza soția, va intra în conflict cu legea (polițiștii sunt jucați de Moșu Norbert-László și Kolozsi Borsos Gábor), stimulat de interlopul Ficsur (Barti Lehel-András) se va amesteca în tot felul de „afaceri” și „combinații” periculoase care se termină prost (atacul împotriva casierului jucat de Dávid A. Péter), spre a-și asigura lui și familiei sale supraviețuirea. Ori plecarea în America.

Arta regizorului constă în capacitatea de a urmări cu minuție, cu atenție la nuanțe, povestea vieții unui „ anti-erou”, a unui „revoltat”, a unui „tânăr furios” avant la lettre. Ca și de a surprinde imaginea unei lumi marginale, de mâna a doua. Lumea menajerelor (Julie și Mari, bine jucate de deja amintita Szilágyi Míra și de Pascu Tamara, a strungarilor (Molnár Zsolt), a portarilor cu fireturi de la marile hoteluri (o pată de culoare aduce prin jocul său Fodor Alain Leonard), a fotografilor la minut (Tamás Boglár).

Spectacolul are, asemenea scrierii lui Molnár Ferenc cu care consună perfect și pe care o și îmbogățește,  marele merit de a releva o lume. Aceea a comunităților urbane oamenilor simpli, săraci care trăiesc cu iluzii. Care atunci când sunt pierdute sunt plătite cu dezamăgiri cumplite. Foarte adesea chiar cu viața.

Sursă: contributors.ro