Ulciorul sau, mă rog, Urciorul sfărâmat, piesă a scriitorului romantic Heinrich von Kleist, este unanim considerată drept o capodoperă a literaturii germane din toate timpurile. O piatră de hotar a romantismului. Figurează, indubitabil, în categoria scrierilor canonice, a modelelor, a operelor creatoare de reguli și de norme. Înseamnă un text de manual ca și un subiect favorit de examen. E parte a culturii generale.

Piesa lui Kleist ne istorisește o poveste dulce-amară despre cât de nedreaptă și injustă poate fi uneori justiția și cât de denaturați se întâmplă să fie cei care sunt învestiți cu dreptul și misiunea de a împărți dreptatea,. Judecătorul Adam trebuie să soluționeze plângerea Marthei Rull care a reclamat spargerea unui obiect casnic banal, ulciorul. Numai că toată operațiunea cu pricina în care par a fi implicați doi tineri rivali aspiranți la farmecele fiicei Marthei, Eve, ascunde și o implicare ceva mai gravă a însuși judecătorului Adam.

Cu toate calitățile sale, cu toată valoarea sa de exemplaritate, Ulciorul sfărâmat se joacă la noi extrem de rar. În pofida generoaselor ei nuclee de teatralitate și a faptului că oferă roluri generoase. Personal, până la montarea de la Teatrul Figura Studio din Gheorgheni despre care încerc să dau seama în rândurile ce urmează, nu am mai văzut decât un singur spectacol cu capodopera lui Kleist. Spectacol în care textul a fost maltratat în chip inimaginabil, iar actorii au fost puși în situații dintre cele mai penibile.

În spectacolul de la Gheorgheni, regizorul Botos Bálint nu a intenționat să transforme piesa lui von Kleist într-un suport pentru o bufonadă grotescă. Aceasta în pofida faptului că modul în care este infățișat de la bun început judecătorul corupt Adam, nuanțat interpretat de Moșu Norbert László, nu este dintre cele mai convenabile și în antiteză cu ținuta ce i-ar fi pretinsă de fișa postului. Omul este aproape fără haine, are multiple răni și pe față, și pe spate, un picior rupt, gipsat, indicii clare că nu se află chiar în cea mai bună formă. Asta în pofida faptului că tocmai în ziua respectiva ar urma să judece plângerea aprigei doamne Marta, cu un aplomb bine măsurat jucată de Tamás Boglár. Extrem de categorică cu propria ei fiică, pentru moment intimidata Eva care însă va dezvălui întreg secretul și dedesubturile poveștii, iar dezvăluirea ei va provoca o răsturnare de situație (cu totul remarcabilă în această secvență a spectacolului actrița Pascu Tamara) ca și cu iubitul acesteia, Ruprecht (Barti Lehel- András). Licht, grefierul, este și nu este mirat de condiția  jalnică a superiorului său, semn clar că judecătorul Adam este un recidivist al aventurilor nocturne. Dar oare nu i se poate reproșa doar atât?

Numai că tot în ziua respectivă se anunță vizita de la Centru a consilierului juridic Walter. Până la sosirea acestuia (servitorii interpretați de Fodor Alain Leonard și Huszár Boglárka sunt puși să se miște ca titirezul), judecătorul și grefierul distrug o seamă întreagă de documente compromițătoare. O fac servindu-se de o mașină de tocat carne.  Walter sosește, e impozant, corect îmbrăcat, în antiteză evident cu cel ce urmează a fi controlat. Pare incoruptibil, refuză orice atenție, corectează greșelile fără sfârșit ale confratelui său, ține la respectarea legii. Ce mai? Este un om al datoriei!  Walter este jucat nuanțat, echilibrat, fără excese de Kolozsi Borsos Gábor. După mărturia Evei, măștile cad. Vedem cine este cu adevărat judecătorul Adam, câte nelegiuiri se ascund în spatele simbolisticii pierderii perucii, vedem și cât de ușor cade la pace consilierul Walter.

Botos Bálint a intenționat să facă un spectacol despre ravagiile făcute de corupția zilnică și despre ierarhiileacesteia. Ne ia părtași pe noi, spectatorii la proces, motiv pentru care scenograful Golicza Előd a creat un decor care ne induce impresia că ne-am afla și noi în sala de judecată. Iar când totul se termină, luminile se fixează pe noi. Apel limpede la un examen de conștiință.

Sursă: contributors.ro