Ajuns la ediția cu numărul 29, FNT 2019 s-a concentrat pe
investigarea celor 30 ani de la căderea comunismului printr-o selecție de peste
40 de spectacole, însoțite de conferințe, dezbateri, expoziții și ateliere. Cum
Festivalul Național de Teatru este (aproape) de vârsta democraţiei
postcomuniste, acesta ar fi fost un moment potrivit nu doar chestionarea
societăţii, ci şi pentru autochestionarea festivalului dintr-o perspectivă
analitică și istorică care să urmărească conceptele, practicile și direcțiile
din teatrul românesc al ultimelor decenii. Rămânem cu speranța că poate se va
întâmpla asta la ediția 30 din 2020.
Cu ce am rămas din FNT 2019:
• O bilă albă la capitolulul multiculturalism: au fost
invitate spectacole din teatre autohtone de limbă română, maghiară, germană,
idiş.
• Au fost prezente companii mai puţin cunoscute precum
Teatrul „Tomcsa Sándor” Odorheiu Secuiesc, Teatrul de Nord Satu Mare (cu ambele
secţii, Compania „Mihai Raicu” şi trupa „Harag György”) sau Teatrul Figura
Stúdió din Gheorgheni.
• Unele dintre organizaţiile independente şi-au confirmat
valoarea, fiind deja prezente de mai mulţi ani în FNT: Centrul de Teatru
Educaţional Replika, unteatru, Reactor de Creaţie şi Experiment.
• Puse în această vitrină teatrală naţională, câteva
producţii remarcate în timpul stagiunii au reconfirmat că sunt printre
vârfurile stagiunii trecute: Pădurea spânzuraţilor, Limite, Baladele memoriei ,
Itinerarii. Într-o zi, lumea se va schimba.
• Trei surori de la Figura Stúdió din Gheorgheni, în regia
lui István Albu - un spectacol care îl aduce pe Cehov în prezent, fără să schimbe
nimic din textul original. În FNT, spectacolul s-a jucat în patru spaţii: la
parter, în foaierul Sălii Media - care lasă spectatorul să vadă oraşul, cu uşi
care se deschid spre Hotel Intercontinental şi pe unde intră Nataşa, care vine
cu un taxi, şi Verşinin, care a descălecat, la propriu, de pe un cal alb
(personajul fanfaron şi-a creat aură de prinţ) - şi Sala Media - unde era casa
surorilor, cu o Moscovă reconstruită din machete de jucărie; la etajele 1-2,
Sala Pictură, unde are loc incendiul, cu pereţii casei care se descuamează ca o
epidermă arsă (un efect vizual puternic) şi pe acoperişul TNB, spaţiul
Amfiteatru. Imaginea - simbol a surorilor, văzute ca personaje nespectaculoase, blocate în
provincie şi în propriile amintiri despre un trecut fericit, este un porumbel
ţinut în colivie, pe care mezina îl eliberează la final. Mi s-a părut
(involuntar) sugestiv pentru starea noastră, ca naţiune, astăzi, faptul că, la
Bucureşti, porumbelul nu a zburat, preferând să rămână în colivie, deşi era
liber.
• Artistul remarcat în FNT 2019 este Magor Bocsárdi, un
creator de universuri auditive electro - punk care se integrează organic în
dramaturgia de scenă. Actorul interpretează cu fineţe cinematografică rolul lui
Andrei, fratele celor Trei surori, un bărbat dominat de femei, care clocoteşte
în interior, dar este suficient de resemnat încât să nu se revolte. Magor face
uz de talentul său muzical, căci singura frondă a lui Andrei este sa înveţe să
cânte la vioara, evoluând de la chinuit arcuşul la virtuozitate, pe măsură ce
spectacolul urcă în cer, iar viaţa celor patru fraţi se face ţăndări.
• Las Meninas, spectacolul lui Andrei Măjeri de la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj, este istoria picturii celebre a lui Velázquez, la intersecţia dintre reconstituirea unei monarhii pe ducă, mai ales biologic, ce-şi cultivă / impune dominaţia printr-un discurs autoflatant (cultul personalităţii i-am zice astăzi), şi deconstrucţia acelui timp din perspectiva contemporană, a unei societăţi obsedate de imagine şi dependente de tehnologie. Este un spectacol inventiv, bogat vizual şi sonor, cu un naturalism în cheie comică (meninele sunt redate prin travestiuri), pe alocuri ireverenţios, şi excelent jucat.
• Dansul Delhi, de Ivan Vârâpaev, regizat la Teatrul
Naţional din Iaşi de Radu Afrim, cu poetica sa binecunoscută, analizează
suferinţa din punctul de vedere al modului în care facem (sau nu) faţă morţii
unei persoane apropiate. În directă legătură cu această temă, apare şi problema
eticii în artă: poate arta exploata suferinţa, pentru a o pune în dezbatere?
este arta un medicament pentru suferinţă? O inimă supradimensionată, cât un om,
devine un personaj în sine, dominând o parte din scenă, în timp ce un hublou din
fundal se deschide alternativ spre moarte şi spre vis.
• Richard III în regia lui Andrei Şerban a fost prezentat în
două variante, cea română, de la Teatrul Bulandra, febrilă în actualizări
politice, şi cea ungară, de la Teatrul „Radnóti Miklós” din Budapesta, ceva mai
austeră. În producţia bucureşteană, trimiterea directă la Liviu Dragnea a
expirat rapid, căci politicianul a intrat la închisoare la scurt timp după
premieră, ceea ce a dus la modificarea spectacolului. Dar problema lui nu ţine
de conexiunea cu realitatea concretă, un risc asumat în teatru, ci de stângăcia
acestei conexiuni, introducerea ei în spectacol fiind ilustrativă (un personaj
dictator în text şi unul cu tendinţe autocrate în realitate), fără să provoace
o reflecţie, alta decât cea conţinută deja în piesa lui Shakespeare.
Interesantă a fost însă întâlnirea cu compania maghiară, una dintre cele mai
puternice în prezent la Budapesta, care a primit în septembrie premiul pentru
Cel mai bun spectacol din partea criticilor ungari (varianta maghiară a
Premiilor Uniter) pentru un spectacol creat de o echipă transilvăneană: 10,
text Csaba Székely, regia Aba Sebestyén, muzica Tibor Cári. În plus, rolul
titular din Richard III, jucat la Bucureşti de Marius Manole, este interpretat
în versiunea de la Budapesta de Róbert Alföldi, vedetă a teatrului ungar, actor
şi regizor multipremiat, director al Teatrului Naţional din Budapesta (2008 -
2013), unde a reînnoit repertoriul, generând o serie de succese. În 2013, nu i
s-a reînnoit contractul pe fondul homofobiei afişate de guvernarea lui Viktor
Orban, căci Alföldi şi-a asumat public identitatea gay, ceea ce l-a făcut
subiect a numeroase scandaluri. Alföldi este un actor de fineţe, joacă aproape
minimalist, Richard al său având aparenţa unei persoane normale, iar această
demenţă cosmetizată pare periculoasă tocmai pentru că este invizibilă.
Eredeti megjelenés: https://www.scena9.ro/article/retrospectiva-fnt-2019
2019. november 1.