În stagiunea 2018/2019, Teatrul Figura Studio își așteaptă spectatorii cu șase premiere, zece spectacole în reluare, cu cea de-a 7-a ediție a festivalului dance.movement.theater, dar cu și numeroase spectacole invitate. Campania de achiziționare a abonamentelor are în centru, și în acest an, generația tânără, deoarece am pregătit pentru aceștia pachete speciale pentru fiecare categorie de vârstă posesoare de abonamente pentru copii și adolescenți.

Prima premieră a stagiunii 2018/2019 a teatrului din Gheorgheni este programată pe data de 6 septembrie, începând cu ora 19.00. Spectatorii sunt așteptați cu spectacolul Trei surori de Cehov, în regia lui Albu István, directorul Teatrului Figura Studio.

În perioada 16-21 octombrie urmează să aibă loc una dintre cele mai importante evenimente ale stagiunii, anume festivalul de teatru dans și mișcare, dance.movement.theater, ajuns în acest an la cea de-a 7-a ediție. Programul festivalului cuprinde spectacole atât din repertoriul național, cât și din cel internațional, iar printre evenimentele auxiliare ale evenimentului sunt programate concerte, ateliere de lucru, lansări de carte și întâlniri cu publicul.

Cea de-a doua premieră a stagiunii, o adaptare a operei lui Tennessee Williams, Un tramvai numit dorință va fi semnat de regizorul Botond Nagy care revine în acest an la teatrul din Gheorgheni  unde montase în stagiunile precedente spectacolele Monstrul nisipurilor și Oneghin.

Seria premierelor continuă cu spectacolul de revelion, Martin McDonagh: Ghinionul pisicilor, o comedie în regia lui Albu István, realizat în colaborare cu formația No Sugar din Gheorgheni.

Anul calendaristic 2019 debutează și el cu o coproducție. Teatrul Figura Studio în colaborare cu Teatrul Tomcsa Sándor din Odorheiu Secuiesc și Csíki Játékszín din Miercurea Ciuc pregătesc pentru luna ianuarie premiera spectacolului lu Mike Leigh Petcerea lui Abigail în regia lui Barabás Árpád. Barabás Árpád este fost membru al Teatrului Figura Stúdió Színház. De numele lui se leagă spectacole ca Murlin Murlo și Cuțitul în găină.

Stagiunea continuă cu premiera absolută a spectacolului Fum montat de regizorul și coregraful Goda Gábor. Directorul Studioului Artistic Contemporan Artus din Budapesta se întoarce pentru a doua oară la trupa din Gheorgheni, după ce, în anul 2012 a realizat aici spectacolul de mare succes Fi(r)i din aur.

Ultima premieră a stagiunii 2018/2019 se adresează celor mici, fiind vorba despre spectacolul Pădurea pătrat rotundă, în regia lui Dávid A. Péter, realizat după bine cunoscuta poveste a lui Lázár Ervin,. În calitate de regizor, Dávid A. Péter a debutat stagiunea trecută la Teatrul Figura Stúdió Színház cu spectacolul Vo(ce)tare, o producție jucată în săli de clasă. În calitate de actor, spectatorii îl pot vedea în diverse spectacole ale teatrului.

Pe lângă premierele incluse în programul stagiunii, rămân în repertoriu o serie de spectacole de succes ale stagiunilor precedente, precum Phaedra (regia: Albu István), O noapte furtunoasă (regia: Albu István), Pomul vieții (regia: Csiki Zsolt), Martiri (regia: Keresztes Attila), Frig (regia: Leta Popescu), Jurnal de droguri (regia: Faragó Zénó), Singurul (regizor-coregraf: Györfi Csaba), Pietre în buzunar (regia: Csuja László), De mult nu mai găsești în păduri această sălbăticie (regia: Botos Bálint) și Vo(ce)tare (regia: Dávid A. Péter).

Aceste evenimente sunt însoțite de participări la diverse festivaluri, printre care se numără festivalul dráMA organizat de Teatrul Tomcsa Sándor din Odorheiu Secuiesc, Festivalul Interetnic de Teatru (IFESZT), Festivalul Internațional de Teatru organizat de Teatrul Tineretului din Piatra Neamț și TranzitFeszt organizat de Teatrul de Nord Satu Mare.

Asemenea stagiunilor precedente, spectatorii sunt așteptați, și în acest an, cu numeroase spectacole invitate. Dintre invitați amintim Trupa Tompa Miklós a Teatrului de Stat Târgu-Mureș, respectiv Trupa Harag György a Teatrului de Nord Satu Mare și Teatrul Tomcsa Sándor din Odorheiu Secuiesc.

 

3 septembrie 2018