Teatrul Figura Stúdió din Gheorgheni este singurul dintre teatrele maghiare din Ardeal în a cărui act de înființare figurează sintagma „cu caracter experimental”. În perioada 1984-1990 a funcționat ca grup de teatru de amatori cu caracter experimental sub conducerea lui  Bocsárdi László. Începând din data de 1 septembrie 1990, odată cu obținerea avizului Ministerului Culturii, devine instituție sub numele Teatrul Figura Stúdió. Numele instituției a fost dat de către actrița Bocsárdi Angi Gabriella (1961-2003).

 

ÎNCEPUTURILE

În 1984 sosește la Gheorgheni o echipă de absolvenți ai Universității Politehnice din Timișoara. Marea majoritate a lor își încep aici cariera de chimiști și se împrietenesc repede cu tânăra generație, cu aceleași principii, a micului oraș de provincie. Așadar, încă în cursul aceluiași an Bocsárdi László (inginer chimist), B. Angi Gabriella (informatician), Fodor Csaba (bijutier), Gergely Katalin (bibliotecar), Katyi Antal (inginer elecrtic), Madaras Attila (inginer), Simon Emília (educatoare), Török Zoltán (informatician), Varga Ilona (inginer chimist) înființează la Gheorgheni cel de-al treilea grup de teatru de amatori, anume Teatrul de Experiment Figura.

Grupului sosit de la Timișoara s-au dovedit a fi benefice anii studenției de-a lungul cărora trupa de amatori pentru elevi Thália a asigurat o viață culturală intensă studenților de naționalitate maghiară. Gândirea și aspirațiile lor creative au fost determinate de acele fenomene teatrale alternative/neoavangardiste/independente care s-au dezvoltat în Europa anilor ʼ60 și care au pătruns mai apoi în Ungaria anilor ʼ70, alături de structurile teatrale tradiționale. Activitatea acestor grupări a fost influențată semnificativ de teatrul lui Stanislavski, Brook, Grotowski, Eugenio Barba, Tadeusz Kantor.

În ciuda posibilităților limitate de informare a perioadei comuniste, aceste aspirații teatrale s-au infiltrat și în România, iar mica trupă de la Figura își începe activitatea artistică sub auspiciile acestui spirit.

Bocsárdi László își aduce astfel aminte de începuturi: „Am vrut un teatru care să fie mai sincer, mai direct și mai bogat în evenimente decât marea majoritate a teatrelor acelor vremuri. Nu am putut tolera teatrele care funcționau după principiile strategiilor de supraviețuire, nici cele care s-au supus suferinței și eroismului și care încercau să transmită mesaje ascunse în texte. La fel ca ceilalți membri ai generației mele, am visat și eu la seninătate, la vitalitate, la pasiune adevărată, cu alte cuvinte, am vrut să depășesc condițiile acelei perioade. Am crezut cu adevărat că trebuie să existe „un altfel” de teatru, unul în care relația dintre actori și public este mult mai directă. Iar această relația are la bază un joc comun în care surprizele formale anunță victoria vieții… În acea perioadă am refuzat, pur și simplu, să recunoaștem tot ceea ce ne-a înconjurat. A fost o absurditate pentru noi. Am privit dinafară ca un copil care se minunează de prostiile adulților: am privit „ubuismul”… Ascultând de instinctele noastre am ieșit în afara realității de atunci și am plutit deasupra ei. Teatrul acestei plutiri a fost Figura.”

În această perioadă au fost montate patru spectacole (toate patru în regia lui Bocsárdi László): Amuzament stângaci, Ubu rege, Nuntă însângerată și Meșterul Manole. Cel de-al cincilea, spectacolul Carol, a avut o viață scurtă, fiind jucat doar o singură dată. Spectacolele de început au fost, incontestabil, foarte valoroase din punct de vedere artistic, purtând în sine o și mai pronunțată valoare normativă. A fost rostit de numeroase ori, chiar și în contextul unor spectacole, faptul că teatrul Figura aduce sau ar trebui să aducă prospețime în fluxul vieții teatrale. Azi știm deja că această misiune a fost îndeplinită.

 

INSTITUȚIONALIZARE

Pe 27 ianuarie 1990, în numele Teatrul de Experiment Figura, Bocsárdi László depune o cerere la Ministerul Culturii pentru acordarea unui statut oficial trupei în vederea obținerii sprijinului financiar cuvenit instituțiilor teatrale. Acestei cereri au fost anexate recomandările profesionale semnate de Cristian Ioan, directorul Teatrului de Nord Satu Mare, Kötő József, directorul Teatrului Maghiar de Stat Cluj, Oláh Tibor istoric de teatru, traducător, eseist, profesorul Institutului de Teatru Szentgyörgyi István, membrul Uniunii Scriitorilor din România și Parászka Miklós, regizor.

Ministerul Culturii aprobă cererea pe data de 2 septembrie 1990, cu condiția ca susținerea financiară a teatrului să fie suportată de Consiliul Județean Harghita, respective de Consiliul Local Gheorgheni. Teatrul Figura este și în prezent o instituție finanțată de primărie, aflându-se în administrarea Primăriei Municipiului Gheorgheni.

 

DESPRE VIITOR

După patru ani de la instituționalizare, în 1994, are loc o altă schimbare majoră în istoria teatrului Figura: Bocsárdi László și alți patru actori se transferă la Sfântu Gheorghe, la teatrul care, atunci, purta numele de Teatrul Maghiar de Stat Tamási Áron. În această perioadă se realizează numeroase spectacole în colaborare, se poate spune chiar că cele două trupe par să se contopească. În ciuda faptului că plecarea acestor membrii fondatori pare a fi o mare pierdere pentru teatrul Figura, spiritul experimental, fanatismul și exigența celor de la Gheorgheni pare să „trezească” teatrul din Sfântu Gheorghe, aflat tocmai într-o perioadă de declin.

O parte din personalul tehnic și administrativ rămâne la Gheorgheni, însă aceste schimbări îngrijorează întreg orașul: „…pe calea bătută deja de membrii Figura plecați la Sfântu Gheorghe se poate merge mai departe. Cu câteva săptămâni în urmă a plecat de aici Figura, lăsând în urmă un Figurat. Este o greșeală această denumire – spune Vadas László, unul dintre foștii actori ai Figura care intenționează să demonstreze atât județului, cât și municipiului faptul că teatrul are viitor în Gheorgheni.”

Urmează să fie prezentate o serie de spectacole de mare succes, atât în rândul publicului, cât și în rândul criticilor, realizate de teatrul Figura în colaborare cu Trupa Maszk, aflată sub conducerea lui Vadas László.

 

PREZENTUL

În ciuda problemelor administrative (lipsa sălilor de repetiții încălzite, problem financiare) teatrul Figura a împlinit 33 de ani. Înregistrează aproape 150 de premiere (câte 5-6 spectacole noi pe stagiune) realizate cu colaborarea a aproape 350 de artiști invitați. Din acest fapt reiese că fiecare trupă maghiară din România are membrii care colaboraseră cu noi de-a lungul acestor ani. Prezența la numeroasele festivaluri din țară și străinătate atestă faptul că Teatrul  Figura Stúdió din Gheorgheni ocupă un loc fruntaș în recepția criticii teatrale.

Teatru Figura a rămas fidel inițiativelor de început, existența sa fiind, chiar și în prezent, o adevărată curiozitate în rândul teatrelor maghiare din Ardeal. Una dintre principalele sale obiective este satisfacerea așteptărilor publicului acest mic oraș de provincie în care funcționează, dar și păstrarea spiritului experimental. Datorită acestui fapt, pe lângă eforturile de reînnoire teatrală și orientarea experimentală, sunt prezente în repertoriu și piese clasice și contemporane.

Aceste două linii se reflectă și în cele două festivaluri organizate de teatrul Figura. Începând din anul 2006, organizăm în fiecare an par, festivalul internațional de teatru dans și mișcare dance.movement.theater, iar în anii impari, începând din 2001, are loc la noi festivalul dedicat teatrului limbilor minoritare în cadrul  Colocviului Teatrelor Minorităților Naționale.

Drept singura instituție de teatru clasic atât din Gheorgheni, cât și din regiune, teatrul pune mare accent pe acele evenimente prin care își poate consolida propriul său public, respectiv prin care poate modela generația tânără inițiată și iubitoare a artei teatrale. În acest spirit a luat naștere programul Teatrul tău în cadrul căruia sunt ținute ore speciale de literatură, întâlniri cu publicul, vizite la teatru, spectacole jucate în săli de clasă, respectiv diferite activități teatrale dedicate tinerilor.

 

Directorii Teatrului Figura Stúdió în ordine cronologică:

Árus Zsolt

Bocsárdi László

Györffi Kálmán

Pázmán Attila

Kolozsi Kilián

Szabó Tibor András

Béres László

Czegő Csongor

Albu István – director actual

 

Bibliografie:

Szebeni Zsuzsa: Teatrul Figura Stúdió Színház, Muzeul și Institutul Național de Teatru, tipografia Hiperborea, Budapesta, 2000.

In.: Gyergyói Kisújság, Péter Csaba: Teatru în locul teatrului!, 1994.

 

Spectacolele următoare

Program >>

Declarație de avere